Toamna la sat

Multi se jelesc că a venit toamna. Se plîng că s-a încheiat distracţia, că au început studiile şi că vine iarna cu cheltuieli mari pentru întreţinere. Alţii se mai plîng că vin zilele cu noroi şi vreme bacoviană. La toate acestea se mai adaugă rutina lunilor de muncă care vin şi deja toţi, speriaţi, încep a intra în depresie.
Aceasta situatie este valabila doar pentru locuitorii de la oraş, mai ales pentru cei care nu au simţit şi nu au trăit o toamnă la sat.

Pentr cei care au crescut şi trăiesc la sat, toamna reprezintă o perioadă mai aparte pentru întreaga comunitate, şi în special pentru gospodari. Taranul gospodar este cel ce încă mai păstrează cîte ceva din valorile şi principiile patriarhale, rustice. El e acela care încă mai trăieşte în comuniune cu natura. Gospodarul încă mai duce un mod de viaţă asemănător cu cel al primelor generaţii de tarani români, caştigîndu-şi existenţa din ceea ce îi oferă Dumnezeu, din prelucrarea pămîntului. Iată de ce, pentru ţăranii toamna este un anotimp trăit cu o mare intensitate sufletească.

In această perioadă este adusă acasă recolta pe care Dumnezeu s-a îndurat să o dea celor ce se ostenesc să lucreze pămîntul. Porumbul este pus la uscat în hambar. De acolo, în timp de iarnă, ţăranul ia cît îi trebuie pentru întreţinerea animalelor.  Floarea soarelui, după ce este zvîntată, se ridică de obicei în podul casei, nucile la fel. Grîul la rîndul său, fie este intins în podul casei, fie este aranjat frumos în saci, într-un loc ferit de umezeală sau şoareci.
Struguri, mere, pere din soiuri alese sunt puse la uscat in cuptor si apoi depozitate, urmand a fi consumate pe timp de iarnă atunci cînd, ca prin minune, creşte valoare lor nutritiva.

Un alt proces de o însemnătate deosebită pentru gospodari este producerea vinului si a horincii. Pentru foarte mulţi dintre ei, reprezintă o ştiinţă întreagă, o tehnologie ce este transmisă cu atenţie urmaşilor.
Beciul este un alt loc de o importanţă deosebită. Toamna, acesta este pregătit şi aranjat precum este aranjată casa înainte de Înviere. Pereţii de piatră sunt daţi cu var, pentru a îndepărta umezeala si alti paraziti. Poliţele sunt umplute cu borcane de compot, dulceaţă si zacusca. Sunt aşezate cu atenţie şi baloanele de sticla cu vin, iar pe locul rămas liber sunt puse vasele cu roşii, gogonele sau varză murată. Cartofii sunt si ei pusi la zvantat si depozitati pentru ca ei sunt un aliment de baza in perioada postului, la fel si fasolea.

Toamna este anotimpul cînd o gospodărie arată perfect. Acum se încheie aprovizionarea cu alimente pentru iarnă şi se face curăţenie în ogradă, în grădină, în beci şi în casă. Lemnele pentru iarnă sunt taiate si aranjate, numai gata pentru a încălzi casa în zilele friguroase ce vor urma.

Deci, toamna este apreciată de locuitorii de la sate pentru că este si anotimpul în care ei îşi văd împlinită munca pe care au depus-o în timpul anului şi pentru că lucrările de pregătire pentru iarnă au ajuns la sfîrşit. Aceasta conferă o senzaţie de împlinire, uşurare şi bunăvoie care nu pot fi înţelese de locuitorii de la oraşe.

Toamna ne dăm seama că nimic nu e veşnic pe acest pămînt. Zilele toride de vară, fructele şi legumele proaspete, serile călduţe, verdeaţa copacilor, cîntecul păsărilor  etc. toate încetează odată cu apropierea sezonului rece. Zilele devin mai scurte, nopţile mai lungi, dimineţile mai răcoroase şi încetul cu încetul, natura alături de întreaga suflare se pregătesc de iarnă.
Am putea spune că toamna ne ajută sa ne smerim, să cugetam mai adanc si să ne resemnăm cu gîndul că toate-s trecătoare. Cred, ca  sufletul românului ar fi fost cu totul altul dacă Dumnezeu ne-ar fi aşezat undeva prin Africa ecuatorială, sau la Polul sud, acolo unde totul pare a fi veşnic şi nu mai este nevoie de pregătirea pentru un alt anotimp, pentru o altă viaţă.
Pare a fi o legătură stransa  între cele patru anotimpuri  şi viaţa unui om.

Primăvara este ca o copilărie, cînd natura prinde viaţă şi se dezvoltă cu o viteză uimitoare. Vara este anotimpul maturităţii, în care natura, ca şi omul, se afirmă, rodeşte. Toamna este asemenea maturităţii desăvîrşite, cînd deja “se numără bobocii”, se adună roada şi cînd totodată începe procesul descreşterii, îmbătrînirii. Şi iarna este ca o trecere în nefiinţă, sfîrşitul existenţei materiale.

La fel, este o asemănare între moartea noastră trupească şi moartea naturii. În ambele cazuri, oamenii se pregătesc cu atenţie şi luare aminte, conştienţi fiind că vin timpuri grele (judecata pe de o parte şi iarna pe de altă parte).

Consider că toamna este un anotimp simbol pentru întreaga tradiţie românească. Acest anotimp, la fel ca şi celelalte trei, este o parte din sufletul acestui popor. Fără de toamnă, poporul român ar fi fost altfel – mai indiferent sau mai materialist, cine ştie.

Dacă nu aţi trăit o toamnă la sat cu tot ce înseamnă ea – struguri dulci, porumb auriu, nuci gustoase, mere roşii, un pahar de vin încă tulbure – poţi spune că nu ai înţeles nimic din această viaţă.
https://www.youtube.com/watch?v=yYuc2wiP-DU