Toamna la sat

Multi se jelesc că a venit toamna. Se plîng că s-a încheiat distracţia, că au început studiile şi că vine iarna cu cheltuieli mari pentru întreţinere. Alţii se mai plîng că vin zilele cu noroi şi vreme bacoviană. La toate acestea se mai adaugă rutina lunilor de muncă care vin şi deja toţi, speriaţi, încep a intra în depresie.
Aceasta situatie este valabila doar pentru locuitorii de la oraş, mai ales pentru cei care nu au simţit şi nu au trăit o toamnă la sat.

Pentr cei care au crescut şi trăiesc la sat, toamna reprezintă o perioadă mai aparte pentru întreaga comunitate, şi în special pentru gospodari. Taranul gospodar este cel ce încă mai păstrează cîte ceva din valorile şi principiile patriarhale, rustice. El e acela care încă mai trăieşte în comuniune cu natura. Gospodarul încă mai duce un mod de viaţă asemănător cu cel al primelor generaţii de tarani români, caştigîndu-şi existenţa din ceea ce îi oferă Dumnezeu, din prelucrarea pămîntului. Iată de ce, pentru ţăranii toamna este un anotimp trăit cu o mare intensitate sufletească.

In această perioadă este adusă acasă recolta pe care Dumnezeu s-a îndurat să o dea celor ce se ostenesc să lucreze pămîntul. Porumbul este pus la uscat în hambar. De acolo, în timp de iarnă, ţăranul ia cît îi trebuie pentru întreţinerea animalelor.  Floarea soarelui, după ce este zvîntată, se ridică de obicei în podul casei, nucile la fel. Grîul la rîndul său, fie este intins în podul casei, fie este aranjat frumos în saci, într-un loc ferit de umezeală sau şoareci.
Struguri, mere, pere din soiuri alese sunt puse la uscat in cuptor si apoi depozitate, urmand a fi consumate pe timp de iarnă atunci cînd, ca prin minune, creşte valoare lor nutritiva.

Un alt proces de o însemnătate deosebită pentru gospodari este producerea vinului si a horincii. Pentru foarte mulţi dintre ei, reprezintă o ştiinţă întreagă, o tehnologie ce este transmisă cu atenţie urmaşilor.
Beciul este un alt loc de o importanţă deosebită. Toamna, acesta este pregătit şi aranjat precum este aranjată casa înainte de Înviere. Pereţii de piatră sunt daţi cu var, pentru a îndepărta umezeala si alti paraziti. Poliţele sunt umplute cu borcane de compot, dulceaţă si zacusca. Sunt aşezate cu atenţie şi baloanele de sticla cu vin, iar pe locul rămas liber sunt puse vasele cu roşii, gogonele sau varză murată. Cartofii sunt si ei pusi la zvantat si depozitati pentru ca ei sunt un aliment de baza in perioada postului, la fel si fasolea.

Toamna este anotimpul cînd o gospodărie arată perfect. Acum se încheie aprovizionarea cu alimente pentru iarnă şi se face curăţenie în ogradă, în grădină, în beci şi în casă. Lemnele pentru iarnă sunt taiate si aranjate, numai gata pentru a încălzi casa în zilele friguroase ce vor urma.

Deci, toamna este apreciată de locuitorii de la sate pentru că este si anotimpul în care ei îşi văd împlinită munca pe care au depus-o în timpul anului şi pentru că lucrările de pregătire pentru iarnă au ajuns la sfîrşit. Aceasta conferă o senzaţie de împlinire, uşurare şi bunăvoie care nu pot fi înţelese de locuitorii de la oraşe.

Toamna ne dăm seama că nimic nu e veşnic pe acest pămînt. Zilele toride de vară, fructele şi legumele proaspete, serile călduţe, verdeaţa copacilor, cîntecul păsărilor  etc. toate încetează odată cu apropierea sezonului rece. Zilele devin mai scurte, nopţile mai lungi, dimineţile mai răcoroase şi încetul cu încetul, natura alături de întreaga suflare se pregătesc de iarnă.
Am putea spune că toamna ne ajută sa ne smerim, să cugetam mai adanc si să ne resemnăm cu gîndul că toate-s trecătoare. Cred, ca  sufletul românului ar fi fost cu totul altul dacă Dumnezeu ne-ar fi aşezat undeva prin Africa ecuatorială, sau la Polul sud, acolo unde totul pare a fi veşnic şi nu mai este nevoie de pregătirea pentru un alt anotimp, pentru o altă viaţă.
Pare a fi o legătură stransa  între cele patru anotimpuri  şi viaţa unui om.

Primăvara este ca o copilărie, cînd natura prinde viaţă şi se dezvoltă cu o viteză uimitoare. Vara este anotimpul maturităţii, în care natura, ca şi omul, se afirmă, rodeşte. Toamna este asemenea maturităţii desăvîrşite, cînd deja “se numără bobocii”, se adună roada şi cînd totodată începe procesul descreşterii, îmbătrînirii. Şi iarna este ca o trecere în nefiinţă, sfîrşitul existenţei materiale.

La fel, este o asemănare între moartea noastră trupească şi moartea naturii. În ambele cazuri, oamenii se pregătesc cu atenţie şi luare aminte, conştienţi fiind că vin timpuri grele (judecata pe de o parte şi iarna pe de altă parte).

Consider că toamna este un anotimp simbol pentru întreaga tradiţie românească. Acest anotimp, la fel ca şi celelalte trei, este o parte din sufletul acestui popor. Fără de toamnă, poporul român ar fi fost altfel – mai indiferent sau mai materialist, cine ştie.

Dacă nu aţi trăit o toamnă la sat cu tot ce înseamnă ea – struguri dulci, porumb auriu, nuci gustoase, mere roşii, un pahar de vin încă tulbure – poţi spune că nu ai înţeles nimic din această viaţă.
https://www.youtube.com/watch?v=yYuc2wiP-DU

 

Sãrbãtorile la Români

Cea mai mare, mai insemnata, mai sfanta si mai imbucuratoare sarbatoare de peste an, dupa spusele romanilor de pretutindeni, e sarbatoarea Pastelor, Pastele sau Invierea Domnului, pentru ca in aceasta zi “Hristos a inviat din morti cu moartea pre moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le”, iar pre cei vii rascumparandu-i de sub jugul pacatului si impacandu-l cu Dumnezeu. Ea cade totdeauna la inceputul primaverii, anotimpul cel mai frumos si mai placut, cand toate in natura invie. Romanii asteapta sarbatoarea aceasta, dupa un post indelungat, cu mare dor si bucurie, si cauta in acelasi timp ca locuintele lor sa fie curate si cu toate pregatirile facute in cea mai buna randuiala .

          Barbatii care pana in Joia mare din Saptamana Patimilor lucreaza de regula la camp, din ziua aceasta raman acasa ca sa o curete si sa se ingrijeasca de ea, repara gardurile, ara gradina, junghie mieii de Paste si aduna cele trebuincioase sarbatorii.

          Femeile, tot din Joia mare sau cu cateva zile inainte incep a deretica prin case, a varui, a spala, a rosi ouale, a coace pasca si alte copturi.

          Fetele cele mari precum si multe neveste tinere incep a coase cate o camasa noua precum si alte haine, ca fiecare sa aiba pentru ziua de Paste, macar o camasa noua.

         Fiecare are partea sa de ocupatie si grija, fiecare cauta a nu ramane in urma altora, iar sfintele Paste sa-l surprinda ca pe un neom intre oameni.

          Cea mai insemnata coptura pe care o mananca romanii in decursul sarbatorii Pastelor este pasca, pascuta.

Pasca se face, pentru ca Iisus inainte de a fi prins si rastignit pe cruce, zice invataceilor sai, ca pana atunci au mancat cu toti copturi nedospite si nesarate adica turte sau azime, de acum inainte vor manca copturi dospite si sarate care se vor numi paste.

Pasca se face dintr-un aluat bine dospit in care se pune sare si lapte dulce. Forma este rotunda, cu impletituri (sucituri) pe margini si cele de la mijloc in forma de cruce, care insemneaza crucea pe care a fost Mantuitorul rastignit. Intre impletituri se pune de regula branza de vaci dulce, framantata cu ou si zahar, unsa deasupra cu galbenus de ou si impodobita cu stafide. Pasca se face fie in Joia mare , fie in  Sambata mare. In afara de pasca, cele mai multe romance mai fac si alte copturi ca : babe, mosi, cozonaci rotunzi sau lungareti, colaci.

          Tot de Paste friptura cea mai insemnata este cea de miel, numit mielul Pastelor sau de purcel, care se frig intregi si care se duc in ziua de Paste impreuna cu pasca la sfintit.

          Ouale rosii se fac tot in Joia sau Sambata mare. O legenda spune ca :

          “Zice ca pe cand se afla Domnul nostru Iisus rastignit pe cruce, Maica Domnului a luat o cosarca plina de oua si se duse cu dansa la jidovi si inchinandu-le-o ii ruga sa inceteze a-l chinui si necaji pe Iisus. Maica Domnului puse cosarca cu oua langa cruce si incepu a plange. Stand cosarca langa cruce si curgand din mainile si picioarele lui Iisus sange, in scurt timp o parte din oua se inrosira, ca si cand ar fi fost vopsite. Domunul Iisus vazand ouale umplute de sange, isi arunca privirile catre cei de fata si le zise :

- De acum inainte sa faceti si voi oua rosii intru aducere aminte de rastignirea mea, dupa cum am facut si eu astazi !

          Dupa ce a inviat Domnul nostru Iisus, Maica Domului a fost cea dintai care a facut oua rosii si pasca si a dat fiecarui om pe care l-a intalnit cate un ou rosu si cate o pascuta si i-a zis “Hristos a inviat!”

          Ouale sunt alese cu grija, numai de gaina, se fierb, se pun in culoare, apoi se lasa la uscat si se sterg cu grasime de porc ca sa aiba luciu.

          Cand canta cocosii de mizul noptii, romanii curati si imbracati, dupa ce spun rugaciunile, iau pasca pentru sfintire si oua rosii si pornesc spre biserica.

          Sosind preotul in biserica deja plina de lume, intra in altar se imbraca in ornatele cele mai frumoase, scoate usa imparateasca sau usa raiului din tatani si o aseaza de o parte langa perete, iese in naos i-a aerul de la postamentul unde a stat, il scoate afara, inconjoara cu dansul biserica si il duce apoi in altar pe masa cea sfanta pana miercuri inainte de Inaltarea Domnului la cer.

          Dupa aceea, luand sfanta cruce si sfanta evanghelie, iar epitropii bisericii luand o cruce mare, praporele si sfesnicele aprinse cu faclii ies din biserica afara si se aseaza inaintea acesteea, unde se afla pus analogionul cu icoana Invierii lui Iisus pe dansul.

          In urma preotului iese si poporul afara si cantorii bisericii care canta, avand fiecare cate o lumina de ceara aprinsa in mana..

          Preotul incepe a canta tropariul invierii, se trag clopotele si se bate toaca.

          Dupa aceasta intra iarasi cu totii in biserica si preotul continua actul Invierii, precum si serviciul sfintei liturghii.

          Cei care iau parte la Inviere, trebuie sa aduca cu sine si o lumina, pe care o tine aprinsa in tot timpul savarsirii sfintei Invieri de catre preot. Dupa Inviere fiecare se intoarce cu lumina aceasta aprinsa acasa. Dupa ce ajung acasa si pasesc peste pragul tinzii incep a se inchina, apoi intrand in casa sting lumina in grinda, afumand-o pe aceasta in semnul crucii. Dupa ce fac semnul crucii o sting si o pastreaza apoi peste tot anul, spre a o ave si a o putea aprinde la intamplari primejdioase la varsari mari de ape, la grindina sau piatra, la tunet, fulger si trasnet.

Aprizand-o,zic :

                              “Fugiti necurati,

                              Fugiti, voi spurcati.

                              De casa noastra

                              Nu v-apropiati. »

          Romanii mai intrebuinteaza lumina Invierii spre a afuma vitele cu dansa.

          In ziua Invierii, dupa ce s-a sfarsit sfanta liturgie si anume intre 7-8 dimineata se sfinteste pasca si ce s-a mai adus la biserica.

          La sfarsitul liturghiei, unul sau doua dintre ouale sfintite se dau preotului, care, iar restul se aduce acasa. Sosind acasa toti se pun la masa si gustand mai intai din pasca din oua si celelalte bucate incep a manca. Dupa ce s-au saturat de mancat, prind a ciocni cu oua rosii, si anume mai intai sotii, apoi copii cu parintii si parintii cu celelalte neamuri si cunoscuti. Facand aceasta, cred ca cei ce ciocnesc unul cu altul se vor vedea pe lumea cealalta.

          Cel mai mic de ani tine oul cu capul in sus, iar cel mai mare ciocneste cu oul sau, si anume tot cu capul, zicand : “Hristos a inviat!”, iar cel mic raspunde : “Adevarat c-a inviat!”..

          In Transilvania “fetele si flacaii in ziua de Paste se suie in clopotnita si toaca toata ziua, ca sa creasca canepa frumoasa si moale ca matasea”.

          In unele locuri din Bucovina si Transilvania, este datina ca luni dupa Paste, feciorii sa ude pe fete si baietii pe copile. Iar marti dupa Paste uda fetele pe feciori si copilele pe baieti. Fetele dupa ce au fost udate, invita pe cei ce le-au udat la masa, si le dau drept suvenir cate un ou mai frumos.

          In Transilvania a doua zi de Paste, dupa amiaza inainte de vecernie, credinciosii satului se aduna la Pranzul Pastelor . La acest pranz se bea si se mananca de sufletul mortilor si se canta felurite cantece sau versuri ale Invierii.

          Saptamana intai dupa Paste, la romani se numeste Saptamana Luminata, pentru ca inviind in ajunul ei Domnul nostru Iisus, a luminat-o prin invierea sa din morti, si pentru ca in aceasta saptamana toate se lumineaza, adica toate incep sa infloreasca si sa se innoiasca.