INTRODUCERE
Cunoasterea locului unde ne
nastem, a prezentului si a trecutului acestuia reprezinta izvorul unor
valoroase invataminte, generatoare de sentimente, convingeri si atitudini.
Biserica Monument Vima Mica
Biserica Monument Vima Mica
Ne propunem, in continuare, o scurta prezentare a “Monografiei comunei VIMA
MICA Maramures” – autor Profesor Valer Gabor.
Comuna Vima Mică este situată în sud-vestul judeţului Maramureş, Romania
şi este alcătuită din şapte sate: Vima Mică-reşedinţă de comună, Vima Mare,
Peteritea, Sălniţa, Jugăstreni, Dealu Corbului şi Aspra. Satele care compun
astăzi comuna au aparţinut Cetăţii Chioar (care apare in documente inca din
anul 1367 sub numele de Castrum Kewar adica “Cetatea de Piatra”), excepţie
făcând localităţile Peteritea şi Vima Mare care au aparţinut Cetăţii Ciceu.
CADRUL FIZICO - GEOGRAFIC
Relief
Teritoriul comunei se încadrează
în unitatea de legătură dintre Carpaţii Orientali şi Munţii Apuseni în care
apar ca nişte insule mai înalte masivele Preluca şi Prisaca, resturi ale unui
vechi masiv cristalin care s-a scufundat şi s-a fragmentat.
La sud de Masivul Preluca se găseşte Podişul Boiu având forma unei zone alungite situată între râul Someş şi râul Lăpuş.
Relieful este unul tipic de deal, cu altitudine medie (500-600m), dar care are totuşi multe porţiuni plate. Versanţii acestor dealuri, cu diferite înclinaţii şi expoziţii, sunt frecvent fragmentaţi de văi cu caracter torenţial, fiind afectaţi de alunecări de teren şi de eroziuni de suprafaţă. Acţiunea de dizolvare exercitată de apele de ploaie asupra straturilor calcaroase foarte puţin înclinate a dat naştere la fenomene carstice: doline, cursuri subterane, soholduri (văi oarbe), ponoare, tăuri, chei. Aceste fenomene se intalnesc in toponimele locale cum sunt: Valea Seaca, Sacatura, La Bulbuc, La Cantatoare etc.
La sud de Masivul Preluca se găseşte Podişul Boiu având forma unei zone alungite situată între râul Someş şi râul Lăpuş.
Relieful este unul tipic de deal, cu altitudine medie (500-600m), dar care are totuşi multe porţiuni plate. Versanţii acestor dealuri, cu diferite înclinaţii şi expoziţii, sunt frecvent fragmentaţi de văi cu caracter torenţial, fiind afectaţi de alunecări de teren şi de eroziuni de suprafaţă. Acţiunea de dizolvare exercitată de apele de ploaie asupra straturilor calcaroase foarte puţin înclinate a dat naştere la fenomene carstice: doline, cursuri subterane, soholduri (văi oarbe), ponoare, tăuri, chei. Aceste fenomene se intalnesc in toponimele locale cum sunt: Valea Seaca, Sacatura, La Bulbuc, La Cantatoare etc.
Clima
Clima este moderat-continentală,
cu temperatura medie anuală de 6-8 grade C, iar cantitatea medie a
precipitaţiilor este de 800 mm anual.Vanturile se formeaza sub
influenta circulatiei generale din vest si nord-vest.
Hidrografia
Hidrografia este reprezentată
prin văi: Valea Vimei, Valea Sălniţei, Valea Balului, Valea Dezuniilor, văi cu
debit variabil în funcţie de anotimp care se varsă în râul Lăpuş. Acest râu
traversează teritoriul comunei în partea de nord pe direcţia est-vest fiind
flancat de maluri abrupte care au format renumitele chei ale Lăpuşului.
Flora si fauna
Vegetaţia acestei zone aparţine pădurilor de foioase ale Europei Centrale.
În componenţa pădurilor, alături de fag se mai întâlnesc: carpenul, paltinul,
mesteacănul, cireşul, frasinul şi ulmul, iar la marginea pădurii se îngrămădesc
fel de fel de arbuşti: alunul, păducelul, dârmozul şi lemnul câinesc. De-a
lungul văilor şi râului se întâlnesc: arinul, răchita roşie, plopul, sângerul
şi hameiul. Primăvara, străpungând stratul de frunze uscate, ies la suprafaţă gingaşul
ghiocel, brânduşa de primăvară, vioreaua şi toporaşul care dau un farmec
deosebit pădurii înainte ca frunzele să acopere din plin coroana arborilor. În
apropiere de Malul Vimei, în jurul unui smârc de apă se întâlneşte o plantă
curioasă caracteristică locurilor mlăştinoase şi anume bunbăcariţa, care
îmbracă locul mlăştinos cu o pânză de mătase. Suprafeţe întinse din hotarul
comunei sunt ocupate de fâneţe şi păşuni care asigură hrana animalelor. Nimic
nu poate fi mai atrăgător şi mai ademenitor decât o fâneaţă înflorită. Te
atrage prin coloritul florilor şi te ademeneşte prin parfumul lor. De-a lungul
drumurilor din sate ori pe cele laterale care duc spre câmp se întâlnesc plante
şi arbuşti cum sunt: cătina, porumbarul, scaietele, brusturul, cucuta, pătlagina,
loboda, iarba-lui-Tatin, coada şoricelului, troscotul, rostopasca.
Fauna este caracteristică pădurilor de foioase: ursul brun, căprioara, mistreţul, lupul, vulpea, iepurele, jderul de pădure, veveriţa, iar din păsări: huhurezul, cocoşul de mesteacăn, mierla, privighetoarea, ciocănitoarea, sturzul, cinteza, uliul, cucuveaua, bufniţa, rândunica şi barza. În tufişuri şi pâlcuri răzleţe de pădure întâlnim potârnichea şi fazanul. În râul Lăpuş şi pe cursurile inferioare ale văilor care se varsă în el trăiesc peşti cum ar fi: cleanul, mreana, scobarul şi mai rar ştiuca.
Fauna este caracteristică pădurilor de foioase: ursul brun, căprioara, mistreţul, lupul, vulpea, iepurele, jderul de pădure, veveriţa, iar din păsări: huhurezul, cocoşul de mesteacăn, mierla, privighetoarea, ciocănitoarea, sturzul, cinteza, uliul, cucuveaua, bufniţa, rândunica şi barza. În tufişuri şi pâlcuri răzleţe de pădure întâlnim potârnichea şi fazanul. În râul Lăpuş şi pe cursurile inferioare ale văilor care se varsă în el trăiesc peşti cum ar fi: cleanul, mreana, scobarul şi mai rar ştiuca.
ISTORICUL LOCALITATII
Încă de la întemeiere,
localitatea Vima Mică a fost înglobată domeniului şi Cetăţii Chioar şi va
aparţine până la desfiinţarea acesteia în 1876.
Pentru prima dată cetatea Chioar apare în documente sub denumirea de Castrum Kewar (Cetatea de Piatră) în anul 1367. Regele Ludovic I dăruieşte Chioarul voievozilor români Drag şi Balc. Pentru a atrage de partea sa nobilimea românească din Maramureş, Ludovic I oferă danii familiei Dragoşeştilor (urmaşii lui Dragoş) care îi rămăsese credincioasă.
Prima atestare documentara a satului Vima Mica se leaga de anul 1390.
De-a lungul secolelor denumirea localitatii a suferit modificari. In anul 1390 este atestata denumirea de Vylma, dupa 1800 – Vima Mica sau Draga Vilma.
In aceasta regiune a Chioarului, in care se incadreaza si localitatea la care ne referim, primii si unicii locuitori care au populat-o au fost romanii care au si dat denumirile locurilor.
In anul 1875, satul Vima Mica este mentionat ca centru de comuna. In sat existau 8 mori cu o roata, din care una avea 2 pietre. Acestea erau raspandite de-alungul vaii ce traverseaza satul.
Prin impartirea teritoriala din anul 1876, districtul Chioar se desfiinteaza, Satele Vima Mica, Salnita si Jugastreni trec la comitatul Solnok-Dabaca, dupa anul 1918 prin noua organizare teritoriala actualele sate vor fi incluse in judetul Somes, plasa Ileanda.
Pentru prima dată cetatea Chioar apare în documente sub denumirea de Castrum Kewar (Cetatea de Piatră) în anul 1367. Regele Ludovic I dăruieşte Chioarul voievozilor români Drag şi Balc. Pentru a atrage de partea sa nobilimea românească din Maramureş, Ludovic I oferă danii familiei Dragoşeştilor (urmaşii lui Dragoş) care îi rămăsese credincioasă.
Prima atestare documentara a satului Vima Mica se leaga de anul 1390.
De-a lungul secolelor denumirea localitatii a suferit modificari. In anul 1390 este atestata denumirea de Vylma, dupa 1800 – Vima Mica sau Draga Vilma.
In aceasta regiune a Chioarului, in care se incadreaza si localitatea la care ne referim, primii si unicii locuitori care au populat-o au fost romanii care au si dat denumirile locurilor.
In anul 1875, satul Vima Mica este mentionat ca centru de comuna. In sat existau 8 mori cu o roata, din care una avea 2 pietre. Acestea erau raspandite de-alungul vaii ce traverseaza satul.
Prin impartirea teritoriala din anul 1876, districtul Chioar se desfiinteaza, Satele Vima Mica, Salnita si Jugastreni trec la comitatul Solnok-Dabaca, dupa anul 1918 prin noua organizare teritoriala actualele sate vor fi incluse in judetul Somes, plasa Ileanda.
Epoca Medievala
Este posibil ca teritoriul pe
care se află aşezate satele aparţinătoare comunei Vima Mică să fi fost locuit
de dacii liberi, care aflaţi în apropierea zonei strategice ocupate de romani,
să fi avut ciocniri cu aceştia din urmă. După părăsirea Daciei de către romani,
grupurile mici de locuitori aşezaţi de-a lungul văilor au fost cuprinse în
procesul de romanizare ce continuă în întreaga Dacie şi după retragerea
romanilor. Există puţine date din acea perioadă dar este evident că şi pe
aceste locuri a existat o populaţie liberă, constituită în obşti săteşti sau
teritoriale libere, având permanente legături de viaţă economică, socială şi
spirituală cu locuitorii ţinuturilor vecine Ţării Chioarului.
Viaţa social-economică şi
social-juridică se baza pe relaţii de obşte până în 1351 când acestea sunt
înlocuite de relaţii cu caracter feudal.
Cetatea Chioar este aşezată pe
malul râului Lapus, "pe un munte ce se înalţă până la cer şi cuprinde două
fortificaţii foarte puternice care stau faţă în faţă. În afară de Cetatea Devei
nu se mai găseşte o cetate aşa de puternică".
În anul 1405, Sigismund donează
Cetatea Chioar fiilor lui Balc şi Drag. Între anii 1475-1476, Matei Corvin
confirmă şi întăreşte în posesiunile lor pe Nicolae Dragfi (fost Drag). În anul
1526 este pomenit ca stăpân al acestui domeniu, Ioan Dragfi şi apoi Ioan
Zapolya. În anul 1541 domeniul Chioarului va face parte din Principatul autonom
al Transilvaniei sub suzeranitatea Porţii Otomane.
Pentru o scurtă perioadă în anul
1566 ajunge în stăpânirea împăratului Maximilian dar în 1567 regele Ioan al
II-lea recucereşte cetatea şi o dăruieşte lui Hagymasi Crisztoff. În 1583
Sigismund Bathori închiriază domeniul Chioar în interesul mineritului
argintifer, baronului Herbestein Felician. În 1594 aici se retrage principele
Sigismund Bathori iar în urma renunţării acestuia ajunge la conducere Andrei
Bathori după moartea căruia, în 1599, Chioarul ajunge în posesia lui Mihai
Viteazul. În 1603 existau aici 16 voievodate printre care se afla şi
voievodatul Vima condus de voievodul Ionaş (Ioan) având în componenţa lui sate
româneşti şi nenobiliare.
În decursul vremii localitatea
Vima Mică trece de la un proprietar la altul. În 1615 proprietar este Gabriel
Bethlen iar după 1694 se află în stăpânirea familiei Teleki. Familia Teleki a
dus o politică de asuprire şi înrobire a populaţiei libere. Majoritatea
populaţiei se ocupa cu creşterea animalelor şi agricultură. Fertlitatea scăzută
a pământului explică de ce creşterea animalelor se situa pe primul loc în
preocupările localnicilor. În secolul al XVII-lea se înregistrează o creştere a
numărului de mori construite de-a lungul văii ce trece prin sat. În anul 1786
proprietari sunt fraţii Galambos până după anul 1820 alături de câteva familii
româneşti.
Epoca moderna
În perioada premergătoare
revoluţiei din 1848 situaţia ţărănimii din districtul Chioar se înrăutăţeşte.
În preajma revoluţiei aproximativ 60% din familiile ţărăneşti erau dependente
de 7 proprietari din care 42% aparţineau familiei Teleki. Politica spoliatoare
a familiei Teleki determină pauperizarea generală a locuitorilor care sunt
nevoiţi să plece în zonele limitrofe.
Valurile revoluţiei de la 1848 au trecut şi peste domeniul Chioarului. Nemulţumirea locuitorilor s-a amplificat când oficialităţile au anunţat sfârşitul autonomiei Chioarului şi integrarea lui în comitatul Satu Mare precum şi unirea cu Ungaria. Lupta locuitorilor din Chioar a fost înăbuşită de maiorul Katona Miklos.
Deşi înfrântă, revoluţia din 1848 a grăbit procesul de destrămare a relaţiilor feudale. Înstituirea dualismului austro-ungar din 1867 a constituit o puternică lovitură pentru românii din Transilvania politicienii maghiari uzând de toate mijloacele pentru deznaţionalizarea populaţiei româneşti. În primul rând s-a accentuat exploatarea naţională a românilor. În al doilea rând stăpânirea austro-ungară a determinat o dezvoltare inegală a industriei în Transilvania. Are loc fenomenul de emigrare a populaţiei spre România. Statisticile oglindesc o scădere simţitoare a numărului de locuitori după anul 1869.
În anul 1875 satul Vima Mică este menţionat ca centru de comună. Sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul celui următor este o perioadă în care regimul dualist îşi accentuează dominaţia economică, politică şi culturală. Evenimentele se precipitau într-o avalanşă fără oprire. Puterile imperialiste se angajau într-o cursă nebună pentru acapararea de noi teritorii. Aceste interese au determinat dezlănţuirea războaielor balcanice în toamna anului 1912 iar doi ani mai târziu, în vara anului 1914 a izbucnit primul război mondial. Popoarele au fost târâte, împotriva voinţei lor, în necruţătorul măcel. Floarea tineretului din Transilvania a fost trimisă pe front. Printre aceştia, nevoiţi să lupte pentru o cauză care nu era a lor, se numărau şi locuitori din Vima Mică (Pop Ioan, Gabor Grigore, Roman Ioan, Candea Ioan, Rat Aurel, Candea Dumitru, Candea Grigore, Pop Gavril, Ghete Ioan, Gabor Gheorghe, Pop Petre, Bot Ilie, Roman Ioan, Danciu Flore si invatatorul Cristea Ioan).
Jertfele au fost mari, dar românii ardeleni au luptat cu credinţa că ceasul reîntregirii neamului românesc era aproape. Anul 1918 a constituit piatra de încercare a eforturilor tuturor românilor în realizarea unităţii naţionale depline. Astfel, în 3 noiembrie 1918 se dispune organizarea consiliilor naţionale comunale, organisme politice proprii, care aveau sarcina să asigure climatul favorabil de linişte şi siguranţă publică pentru desfăşurarea pregătirilor în vederea realizării unirii Transilvaniei cu România. Un asemenea consiliu a fost constituit şi în Vima Mică. Se fac alegeri de delegaţi pentru Marea Adunare Naţională. Printre cei peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Transilvaniei se aflau şi locuitori din Vima Mică (Candea Dumitru, Cristea Ioan, Grad Trifan, Pop Gavril, Percea Ilie).
Valurile revoluţiei de la 1848 au trecut şi peste domeniul Chioarului. Nemulţumirea locuitorilor s-a amplificat când oficialităţile au anunţat sfârşitul autonomiei Chioarului şi integrarea lui în comitatul Satu Mare precum şi unirea cu Ungaria. Lupta locuitorilor din Chioar a fost înăbuşită de maiorul Katona Miklos.
Deşi înfrântă, revoluţia din 1848 a grăbit procesul de destrămare a relaţiilor feudale. Înstituirea dualismului austro-ungar din 1867 a constituit o puternică lovitură pentru românii din Transilvania politicienii maghiari uzând de toate mijloacele pentru deznaţionalizarea populaţiei româneşti. În primul rând s-a accentuat exploatarea naţională a românilor. În al doilea rând stăpânirea austro-ungară a determinat o dezvoltare inegală a industriei în Transilvania. Are loc fenomenul de emigrare a populaţiei spre România. Statisticile oglindesc o scădere simţitoare a numărului de locuitori după anul 1869.
În anul 1875 satul Vima Mică este menţionat ca centru de comună. Sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul celui următor este o perioadă în care regimul dualist îşi accentuează dominaţia economică, politică şi culturală. Evenimentele se precipitau într-o avalanşă fără oprire. Puterile imperialiste se angajau într-o cursă nebună pentru acapararea de noi teritorii. Aceste interese au determinat dezlănţuirea războaielor balcanice în toamna anului 1912 iar doi ani mai târziu, în vara anului 1914 a izbucnit primul război mondial. Popoarele au fost târâte, împotriva voinţei lor, în necruţătorul măcel. Floarea tineretului din Transilvania a fost trimisă pe front. Printre aceştia, nevoiţi să lupte pentru o cauză care nu era a lor, se numărau şi locuitori din Vima Mică (Pop Ioan, Gabor Grigore, Roman Ioan, Candea Ioan, Rat Aurel, Candea Dumitru, Candea Grigore, Pop Gavril, Ghete Ioan, Gabor Gheorghe, Pop Petre, Bot Ilie, Roman Ioan, Danciu Flore si invatatorul Cristea Ioan).
Jertfele au fost mari, dar românii ardeleni au luptat cu credinţa că ceasul reîntregirii neamului românesc era aproape. Anul 1918 a constituit piatra de încercare a eforturilor tuturor românilor în realizarea unităţii naţionale depline. Astfel, în 3 noiembrie 1918 se dispune organizarea consiliilor naţionale comunale, organisme politice proprii, care aveau sarcina să asigure climatul favorabil de linişte şi siguranţă publică pentru desfăşurarea pregătirilor în vederea realizării unirii Transilvaniei cu România. Un asemenea consiliu a fost constituit şi în Vima Mică. Se fac alegeri de delegaţi pentru Marea Adunare Naţională. Printre cei peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Transilvaniei se aflau şi locuitori din Vima Mică (Candea Dumitru, Cristea Ioan, Grad Trifan, Pop Gavril, Percea Ilie).
Epoca contemporana
Începând cu anul 1921 s-a făcut o
nouă împărţire teritorială astfel că Vima Mică face parte din judeţul Someş,
plasa Ileanda. Cu toate că pe teritoriul comunei nu s-au desfăşurat operaţiuni
militare în timpul primului război mondial şi deci nu s-au înregistrat pagube
materiale, totuşi se simţea nevoia braţelor de muncă şi a uneltelor agricole.
De altfel, recensământul din 1930 înregistrază o scădere a numărului de
locuitori faţă de 1910. Aceasta se explică prin numărul celor căzuţi pe front
şi continuarea fenomenului de emigrare în sud, în vechea Românie.
În jurul anului 1930 se renunţă la sistemul de ţarină şi imaş; fiecare locuitor va avea în stăpânire pământul acolo unde se afla şi aşa cum l-a moştenit cu ani în urmă. Acest nou mod de folosinţă al terenului va echilibra în anii următori starea materială a gospodăriilor ţărăneşti. Pământul şi animalele reprezentau singura sursă de existenţă şi câştig iar banii se obţineau destul de greu. Iată de ce se semnalează în perioada interbelică deplasări sezoniere ale populaţiei în zona Dejului pentru a se angaja ca zilieri pe moşiile unor mari proprietari. Situaţia ţăranilor se înrăutăţeşte în perioada crizei economice din anii 1929-1933 când întreaga agricultură a României a fost puternic lovită de criză, înregistrându-se o reducere însemnată a producţiei agricole.
O dată cu instaurarea regimului nazist în Germania, asupra Europei a început să planeze pericolul revizuirilor teritoriale. România, care figura în planurile de cotropire ale Germaniei hitleriste, rămasă în faţa acesteia fără nici un sprijin real, urma să întregească numărul victimelor agresiunii fasciste. Astfel, la 30 august 1940 i se impune României odiosul Dictat de la Viena prin care nordul Transilvaniei a fost rupt din trupul ţării, satisfăcându-se poftele revizioniste ale Ungariei horthyste. După aplicarea lui, situaţia social-politică a populaţiei s-a înrăutăţit foarte mult. Din satele aparţinătoare Vimei Mici, autorităţile horthyste au mobilizat pe front ori în detaşamente de muncă bărbaţi şi femei de toate vârstele. Printre cei mobilizati pe front s-au aflat si: Pop Ioan, Candea Valer, Florian Grigore, Gabor Grigore, Balint Ion, Gherghel Gavril, Ghete Grigore si multi altii.
Concomitent cu aceste acţiuni, s-a desfăşurat o furibundă acţiune de maghiarizare a populaţiei româneşti. În Vima Mică nu au fost cazuri de maltratări, jefuiri, omoruri, autorităţile maghiare limitându-se la supravegherea şi administrarea satelor, intervenind doar în cazuri de furturi, dezertări ori alte încălcări ale legilor horthyste.
Anii ocupaţiei şi anii războiului s-au scurs greu, dar victoria acţiunii de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă şi încheierea procesului de eliberare a teritoriului naţional de sub ocupaţia horthysto-hitleristă la 25 octombrie 1944, au deschis noi perspective luptei pentru democraţie şi progres social.
În jurul anului 1930 se renunţă la sistemul de ţarină şi imaş; fiecare locuitor va avea în stăpânire pământul acolo unde se afla şi aşa cum l-a moştenit cu ani în urmă. Acest nou mod de folosinţă al terenului va echilibra în anii următori starea materială a gospodăriilor ţărăneşti. Pământul şi animalele reprezentau singura sursă de existenţă şi câştig iar banii se obţineau destul de greu. Iată de ce se semnalează în perioada interbelică deplasări sezoniere ale populaţiei în zona Dejului pentru a se angaja ca zilieri pe moşiile unor mari proprietari. Situaţia ţăranilor se înrăutăţeşte în perioada crizei economice din anii 1929-1933 când întreaga agricultură a României a fost puternic lovită de criză, înregistrându-se o reducere însemnată a producţiei agricole.
O dată cu instaurarea regimului nazist în Germania, asupra Europei a început să planeze pericolul revizuirilor teritoriale. România, care figura în planurile de cotropire ale Germaniei hitleriste, rămasă în faţa acesteia fără nici un sprijin real, urma să întregească numărul victimelor agresiunii fasciste. Astfel, la 30 august 1940 i se impune României odiosul Dictat de la Viena prin care nordul Transilvaniei a fost rupt din trupul ţării, satisfăcându-se poftele revizioniste ale Ungariei horthyste. După aplicarea lui, situaţia social-politică a populaţiei s-a înrăutăţit foarte mult. Din satele aparţinătoare Vimei Mici, autorităţile horthyste au mobilizat pe front ori în detaşamente de muncă bărbaţi şi femei de toate vârstele. Printre cei mobilizati pe front s-au aflat si: Pop Ioan, Candea Valer, Florian Grigore, Gabor Grigore, Balint Ion, Gherghel Gavril, Ghete Grigore si multi altii.
Concomitent cu aceste acţiuni, s-a desfăşurat o furibundă acţiune de maghiarizare a populaţiei româneşti. În Vima Mică nu au fost cazuri de maltratări, jefuiri, omoruri, autorităţile maghiare limitându-se la supravegherea şi administrarea satelor, intervenind doar în cazuri de furturi, dezertări ori alte încălcări ale legilor horthyste.
Anii ocupaţiei şi anii războiului s-au scurs greu, dar victoria acţiunii de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă şi încheierea procesului de eliberare a teritoriului naţional de sub ocupaţia horthysto-hitleristă la 25 octombrie 1944, au deschis noi perspective luptei pentru democraţie şi progres social.
VIATA CULTURALA SI INVATAMANTUL
Viata spirituala
Viata spiritual a locuitorilor de
pe domeniul Chioarului este indisolubil legata de aparitia si patrunderea
crestinismului, care s-a dezvoltat in forma rasariteana, adica ortodoxa.
Biserica din lemn din Vima Mica, sfirsitul secolului al XVII–lea si inceputul secolului al XVIII-lea, are planul si intrarea pe latura de sud, incuietorile din lemn, crucile cu inscriptii chirilice. Are hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”.
Deasemenea exista o inscriptie pictata in chirilica romaneasca pe scandura de sub stresina laturii de sud. “In anul 1854 a sindrilit besereca paroh popa Stefan fiind si popa Ioan, Roman Gavrila a popii, diac, fat Petre Onut si Stoian Elisia Butean diacu si Oros Ioan si eu Gatu Alexandru anii 1858 mai 24”, (ultima data fiind data insemnarii).
Anumite intamplari din viata satenilor, in preajma anului 1899, determina o scindare a acestora pe plan religios. Circa 30 de familii din partea de jos a satului trec la biserica Greco-Catolica si isi construiesc o biserica din piatra si caramida (si astazi i se spune Biserica Unita).
Biserica din lemn din Vima Mica, sfirsitul secolului al XVII–lea si inceputul secolului al XVIII-lea, are planul si intrarea pe latura de sud, incuietorile din lemn, crucile cu inscriptii chirilice. Are hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”.
Deasemenea exista o inscriptie pictata in chirilica romaneasca pe scandura de sub stresina laturii de sud. “In anul 1854 a sindrilit besereca paroh popa Stefan fiind si popa Ioan, Roman Gavrila a popii, diac, fat Petre Onut si Stoian Elisia Butean diacu si Oros Ioan si eu Gatu Alexandru anii 1858 mai 24”, (ultima data fiind data insemnarii).
Anumite intamplari din viata satenilor, in preajma anului 1899, determina o scindare a acestora pe plan religios. Circa 30 de familii din partea de jos a satului trec la biserica Greco-Catolica si isi construiesc o biserica din piatra si caramida (si astazi i se spune Biserica Unita).
Invatamantul
Prima mentiune documentara despre
existenta unei scoli in satul Vima Mica dateaza din anul 1858 cand scoala era
frecventata de 12 elevi. Primul invatator, al carui nume este cunoscut, a fost
Timotei Bodea. In anul 1889 erau inscrisi la scoala 53 de elevi, din care
frecventau scoala doar 23. In 1912 se construieste o scoala noua. Personalitatea
dascalului Ioan Cristea, care timp de 28 de ani a desteptat mintile tinerilor
din Vima Mica, a ramas vie pana astazi in memoria celor ce i-au urmat
sfaturile. Pe piatra de pe mormantul invatatorului se afla daltuite urmatoarele
cuvinte: “Aicea odihneste si doarme
ne-ncetat, Acel ce-n asta lume pe multi a desteptat”.
Ocuparea partii de nord a Transilvanieie de catre unguri prin impunerea criminalului Dictat de la Viena din 30 august 1940, a adus schimbari si in organizarea invatamantului. Pana in 1944, in scoala se vorbea limba maghiara.
Ocuparea partii de nord a Transilvanieie de catre unguri prin impunerea criminalului Dictat de la Viena din 30 august 1940, a adus schimbari si in organizarea invatamantului. Pana in 1944, in scoala se vorbea limba maghiara.
ASPECTE ETNOGRAFICE
Viata satului
Locuitorii si-au pastrat pana in
zilele noastre indeletnicirile principale: agricultura si cresterea animalelor.
Culturile traditionale erau: graul de toamna, graul de primavara, ovaz, secara,
porumb, cartofi, canepa, floarea soarelui. Printre pomii fructiferi amintim:
pruni (bistriteni, negrute, fortose, grase), meri (batule, parmine, ponice,
sovare, boncane, sarcesti, ionatan, titroane), peri (dulci, stalniciosi,
sandoresti, pere de Sf. Marie, pere de iarna). Cresterea animalelor se axa in principal
pe: vite, cai, bivoli, oi, porci. Albinaritul a fost intr-o masura mai mica
practicat datorita climei reci, familiile de albine erau tinute in cosuri
(cosnite) asezate pe polite langa pereti.
S-a impus practicarea acelor mestesuguri taranesti traditionale pentru asigurarea nevoilor gospodariei, printer acestea de baza fiind fieraritul si prelucrarea lemnului.
Printre instalatiile tehnice intalnite in sat se numara: morile cu 1 sau 2 pietre actionate de apa, horinciile si teascuri de ulei (oloinite) si teascurile pentru otet (sitau).
Gospodaria taraneasca locala era compusa din: casa, sura cu grajd, camara (gabanas).
S-a impus practicarea acelor mestesuguri taranesti traditionale pentru asigurarea nevoilor gospodariei, printer acestea de baza fiind fieraritul si prelucrarea lemnului.
Printre instalatiile tehnice intalnite in sat se numara: morile cu 1 sau 2 pietre actionate de apa, horinciile si teascuri de ulei (oloinite) si teascurile pentru otet (sitau).
Gospodaria taraneasca locala era compusa din: casa, sura cu grajd, camara (gabanas).
Portul popular
Pana acum trei decenii aproape
tori satenii umblau in port popular traditional chiorean (unul de lucru si unul
de sarbatoare). Din costumatia traditionala se folosesc in zilele noastre un
numar restrains de elemente, indeosebi parti ale portului popular de iarna,
guba si cioarici. Din costumul femeiesc se mai poarta inca zadia dinainte.
Folclor
Strigături la
mireasă când se întoarce de la cununie
Florian Florica, 83, Vima Mică, 1984
Tu mireasă, floare albă,
Face-te-a bărbatu neagră,Că și io am fost ca tine
Și m-o pus bărbatu bine.
Tu mireasă, miresucă
Multe holde-ai secerat,
Frumos mire ți-ai aflat
Și de grâu și de ovăs,
Frumos mire ț-ai ales.
Când îi bate vântu-n față,
Umple țara de dulceață;
Când îi bate vântu-n dos
Umple țara de miros.
Tu mireasă, miresucă
Tăt de-a fi soacră-ta bună,
Strânje-o-n brață și-o adună;
Dar de-a fi soacră-ta re,
Mătură-n casă cu ie
Și p-afară de-i pute;
P-afară și pă uscat,
Nu te teme de
păcat;
P-afară și pâ-n
grădină, Să știe că ești străină.
De bubă (Descântec)
Hodiș Maria, 59, Vima Mică, 1982
Iei on cuțât și faci cu el cruci și descânțî:
Bubă roșie, /Nu coace, /Nu sparje, /Nu urzâca, /Nu
beșica.Bubă mierâie, /Bubă galbână, /Bubă albastră, /Bubă albă,
Nu coace, /Nu urzâca, /Nu beșica, /Du-te-n Marea Roșie,
Acolo piei, /Acolo răspiei,
Ion să rămâie curat, /Luminat, /Cum Dumnezo Sfântu l-o lăsat,
Să nu pieie de bubă și de soare, /Ca scopitu sub picioare.
Extras din "Monografia Comunei Vima Mica Maramures" - Profesor:Valer Gabor, Editura Fundatia Culturala Gheorghe Marin Speteanu, 2003, Bucuresti.
Folosirea continutului din acest site fara acordul autorului se pedepseste conform legii Drepturilor de autor sau copyright.
Cei care doresc cartea Monografia Comunei Vima Mica Maramures pot lasa un mesaj pentru a fi contactati.
Mai jos un scurt montaj facut de Somes TV:
Satul Vima Mica
© copyright 2013
